In Italia si Franta casele de amanet au o istorie indelungata. Ceea ce azi cunoastem ca amanet auto in trecut era de fapt o casa de amanet care accepta in general aur, argint, bijuterii si titluri de proprietate. Articolul face referire la secolul XIX care a fost o perioada decisiva pentru casele de amanet.
Agentiile de amanet erau imprastiate in jurul Romei si isi continuau afacerea in conformitate cu aceleasi reguli ca si biroul central, cu dezavantajul imprumutatului care trebuie sa plateasca o taxa pentru agentii specifica. Suma care urmeaza sa fie oferita drept avans catre casa de amanet principala este fixata de un comisar special desemnat. Acesta trebuie sa stabileasca sumele in favoarea casei de amanet si in detrimentul debitorului deoarece atunci cand gajul nu este revendicat daca acesta se vinde cu mai putini bani decat valoarea imprumutului atunci dobanda ar trebui sa recupereze pierderea. Astfel functionarul este platit cu ¾% din rata imprumuturilor si reinnoirilor si cu 3% din sumele obtinute in urma vanzarii garantiilor care nu au fost revendicate. Debitorul este obligat sa plateasca acestui comisar o taxa de 2% care se deduce din imprumut. De asemenea in Italia au aparut rapid case private de amanet, care functionau sub autoritatea politiei.
Franta
Institutia s-a dezvoltat foarte lent pentru a obtine o pozitie in Franta. A fost adoptata prima lege pentru casele de amanet la Avignon in 1577 si la Arras in 1624. Profesorii de la Sorbonna nu au renuntat insa iar atunci cand a fost deschisa o casa de amanet la Paris in 1626, a trebuit sa fie inchisa intr-un an.
Apoi a fost faptul ca Jean Boucher a publicat Défense des monts de piété in favoarea amortizarii. Marsilia a obtinut o casa de amanet in 1695; dar nu a fost functionala pana in 1777, cand prima casa de amanet a fost infiintata la Paris cu brevet regal. Statisticile pentru primii cativa ani ai existentei sale arata ca, in cei doisprezece ani intre 1777 si Revolutie, valoarea medie a imprumuturilor era de 42 de franci 50 centimi, ceea ce este dublul mediei actuale din alte tari.
Dobanda perceputa a fost de 10% pe an, iar profiturile mari au fost facute pe cele saisprezece milioane de livre care au fost imprumutate in fiecare an. Adunarea Nationala, intr-un moment mai putin bun, a distrus monopolul caselor de amanet dar s-a luptat sa faca asta pana in 1795, cand concurenta imprumutatorilor de bani i-a obligat sa-si inchida usile caselor de amanet de stat. Atit de mari au fost extorcarile lichidatorilor ca oamenii au inceput militeze pentru redeschiderea lor iar in iulie 1797 a reluat activitatea cu un fond de ~ 20.000, oferit de cinci capitalisti privati.
La inceput, aceasta a perceput dobanda la rata de 36% pe an, care a fost redusa treptat, gradarile fiind de 30, 24, 18, 15 si in final de 12% in 1804. In 1806 aceasta a scazut la 9%, iar in 1887 la 7 %. In 1806, Napoleon I si-a restabilit monopolul, in timp ce Napoleon al III-lea, ca presedinte, a reglementat amanetul prin noi legi care sunt inca in vigoare. In Paris, amanetul este, de fapt, un departament al administratiei; in provinciile franceze este un amanet municipal.
